Ziua copilului meu

Îmi dau seama că sunt un părinte foarte ingrat. Sunt unul dintre acei părinți care, preocupați fiind cu gândurile lor, își ignoră copilul. Această situație se întâmplă de mult timp, de mii de ani. Există atât de mulți părinți care efectiv, nu reușeau să își facă timp pentru a lor fiu sau fiică. E drept, în secolul în care trăim grijile ne copleșesc la fiecare pas, stresul ne îngenunchează, creierul și sufletul se lasă duse de vânt în direcția în care rutina zilnică ne împinge. Așadar, de cele mai multe ori, uităm ce cei dragi, doar verificăm cum se simt, și apoi ne băgăm în pat, extenuați fiind. Exact această atitudine am avut-o eu în ultimele zile față de copilul meu. Zilnic vedeam ce mai face, și doar atât. Nu petreceam deloc timp cu el. Ei bine, am spus că totul are o limită. Astăzi, fiind ziua lui, o să am grijă să fiu lângă el.

Mda, îmi dau seama că vă întrebați la ce mă refer. Chiar am un copil??! Da,normal. E vorba de acest minunat bloguleț, care astăzi împlinește frumoasa vârstă de o săptămână. Cu această ocazie, îi doresc să aibe viață lungă, și să mă facă cel mai mândru ”părinte” din lume. Desigur, asta depinde de mine, de cum am grijă de el. Așadar, pentru că în ultimele zile l-am cam neglijat, i-am promis copilului meu, ca să mă revanșez, că în curând o să îi fac o pagină de Facebook și o să am grijă să îl promovez cât mai mult!
La mulți ani, copilașul meu scump!!

Anunțuri

2 responses to “Ziua copilului meu”

  1. stolenimg says :

    Hehe, hai că m-ai speriat. Credeam că ai copil şi că tocmai asta nu mi-ai spus mie. :)) Doamne, ce sperietură am tras >:P Să-ţi fie ruşine!
    La mulţi ani şi la cât mai multe săptămâni!

    • stefanstoica says :

      Mda, păi după atâtea postări triste, mergea și ceva amuzant :D… mulțumesc mult de urări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: