Slipii mei…ăăă… sleepy day!

Vă mai amintiți de ”domnul Elefănțescu”? Am vorbit de el zilele trecute… nenea ăla gras care a adormit la calculator. Ei bine, se pare că ”domnul Elefănțescu” e vrăjitor sau ceva… se pare că s-a supărat că am râs de el, așa că s-a răzbunat. Ori asta, ori poate că narcolepsia este molipsitoare. Altfel nu îmi explic ceea ce mi s-a întâmplat astăzi.
După cum poate știți, mă pregătesc să dau Cambridge-ul ca să pot pleca la studii. Dar pentru asta am nevoie să mă mai pregătesc puțin, deoarece engleza încă nu este punctul meu forte (detaliu pe care l-am luat în considerare abia după ce am completat aplicația pentru facultate 3:-O ), așadar fac pregătire 2 ore pe săptămână, în fiecare luni. Din moment ce am ajuns acasă la 1 și pregătirea era la 5, 4 ore am avut timp să mă relaxez… de fapt, aveam timp și să dorm, pentru că tot 4 ore dorm eu noaptea (uneori 6, de cele mai multe ori 5). Deci, eram odihnit, fresh, cu chef de treabă. Urc în lift (am o oroare cu asta), ajung, sun la usă, intru și mă așez pe scaun. ”Ups… e cam comod scaunul ăsta… și ce răcoroasă e camera… hmm… ups… s-a întunecat totul! Aaa, ba nu mi se închid mie ochii. BĂI!! Nu îi mai pot deschide… aoleu… ce mă fac???”. După ce avusesem această conversație cu mine însumi privesc ceasul… abia trecuse un sfert de oră. Și ai naibii ochi nu mă ascultau. Vă jur că nici când mergeam la sală nu depuneam atâta efort să ridic greutățile cât depuneam azi să țin ochii deschiși. Profa deja începuse să râdă. Nu era de mirare… cu toate eforturile mele, nu reușeam să țin ochii deschiși. Am reușit doar să îmi contract foarte tare mușchii faciali, și să îmi păstrez ochii deschiși la minimum… japonez autentic. Prima dată după mult timp am început să mă rog… ”DOAMNEEEE, DACĂ EXIȘTI TE ROG NU MĂ LĂSA SĂ MĂ FAC DE RÂÂÂSSSS!!!”. Eram ferm convins că o să adorm cu capul pe caiet. La un moment dat, mă uit la ceas și văd că a trecut o oră. Asta mi-a dat curaj… mi-am zis că trebuie să rămân treaz. Și am rămas. Dar și cu ajutorul profei care nu mi-a dat exerciții complicate. Probabil că și-a dat seama că dacă îmi dădea ceva complicat exista posibilitatea ca urechea să mi se lipească de caiet, și până mâine dimineață să nu mă mai ridic de acolo. Partea cea mai interesantă este că nu mă simțeam obosit.
Ei bine, starea de somn a trecut… trece și ora. Vin acasă și încep să mănânc foarte mult. Ăsta e semn rău. Când mănânc mult, ori sunt bolnav, ori obosit, ori plictisit. Brusc am făcut legătura cu starea de somn. Am zis că mi se pare.
Așadar acum la ora 01:00 eu stau și mănânc chec și ghiciți ce??? Am iar exact aceiași stare pe care am avut-o la pregătire. Pur și simplu, am o stare care parcă mă obligă să dorm.
Îmi amintesc de recordul meu de vara trecută… 5 nopți fără nici o oră de somn…. ehee, s-a dus tinerețea. Ideea este că nu știu care e treaba cu starea asta, care parcă mă obligă să închid ochii. Și nu e o stare de oboseală… pare mai degrabă o pasă, o toană. Vine, mă ține vreo jumătate de oră și apoi îmi trece, ca și cum nmic nu s-ar fi întâmplat. PFF… probabil ar trebui să îmi schimb modul de viață!
Vreau să vă întreb… vi s-a întâmplat vreodată să aveți o stare de somn pe care să nu o puteți controla deși erați într-un loc în care somnul nu avea ce căuta?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: