Am făcut primul pas…

Era odată o vorbă, cică ideile bune se nasc accidental. Mda… păi cam așa este. Ieri seară, plec de acasă să mă întâlnesc cu niște prieteni. Aveam ceva de mers, căci ei erau deja prin oraș, eu trebuia să îi caut. Traversând o intersecție ce credeți voi că mi s-a întâmplat? Ce ar putea să mi se întâmple în 10 secunde? Să mă claxoneze un nene, să mă stropească un vitezoman, să calc într-un… Pedigree metamorfozat prin procesul de digerare-excreție, să îmi ureze noroc din zbor un porumbel… nu, nimic din toate astea. Ci un lucru care pare greu de crezut (chiar și de către mine care l-am trăit)…
Creierașul meu parcă a activat un buton, așa că timp de vreo 10 secunde în cap mi s-a derulat o poveste întreagă. Nu doar că mi-a venit ideea unei povești, ci o poveste. De undeva din adâncul creierului meu, a ieșit la iveală o poveste. O poveste despre adolescență, viață de familie, decizii, școală… o poveste pentru orice vârstă. O poveste fictivă ce fotografiază întocmai viața. Desigur, mă gândeam să o public. Astăzi am făcut teme toată ziua, I had to write some letters in English, atât de multe încât nu mai știu când vorbesc în română și când in English. După multe pagini, mă satur, fac o pauză și ascult 2 albume ale lui raku. Mai scriu vreo 2 exerciții și mă opresc (am lăsat și pe mâine, să nu mă plictisesc) și mă pun să reascult melodiile. Una mi-a atras atenția în mod special, așa că vreau cu orice preț să îi fac clip cu poze. Nu reușesc, mă enervez, scriu de rău de mine, comentariile lui Viorel și ale Anei m-au încurajat, așa că mi-am zis că ar fi cazul să acționez. Mi-am zis că trebuie să scriu acea poveste.
Așadar, ia un caiet dictando, câteva creioane și apucă-te de treabă… crează personajele, fă o scurtă biografie a fiecăruia, fă o mică introducere a poveștii… am scris vreo 7 pagini. Cam asta este forma de început. Asta este schița pe care se va baza prima mea poveste (bine, nu e prima, dar e prima care va fi publicată). Încă nu o să dau detalii, pentru că urmează să o mai ”cosmetizez” puțin, să îi dau un titlu adecvat (pentru că am mai multe la ora actuală), să estimez cam ce întindere va avea. Eu personal mă gândeam să o fac în 4 părți, 4 postări diferite. Însă dacă ia mai mult, o să trebuiască să creez o pagină specială pe blog unde să o postez. De fapt, cred că asta ar fi cel mai indicat. Apoi, vine partea ceva mai grea, care chiar implică eforturi… scrisul ei. Nu scrisul în sine mă sperie, căci nu am un dead line, pot să o postez și peste doi ani, însă am mania ca e fiecare dată când scriu ceva, când transcriu să modific. Așadar, cel mai probabil o să o scriu toată într-o zi, o să o pun într-un document și o să o postez pe părți.
Nu va fi ceva de excepție… nu va fi ceva magistral. Însă am atât de mult entuziasm pentru că e prima mea poveste pe care o să o postez. E drept, ea e deja finalizată în mintea mea. Știu soarta fiecărui personaj. Însă trebuie să mai adaug câteva detalii, să mă ocup și de partea mai ”tehnică”. Însă sper să iasă așa cum îmi doresc, și sper să vă placă.

Anunțuri

4 responses to “Am făcut primul pas…”

  1. vioreld says :

    Ma bucur sa aud toate aceste lucruri . Pot sa iti dau un sfat ? : Nu te ,,calicii” sa scrii 50 de pagini pe zi . De ce ? Adevarata ,,esenta” si inspiratie o ai in cantitatile mici . Mai explicit : primele 3-4-5 pagini sunt bune si pe urma scriitorul incepe sa o ia putin cate putin la vale . Scrierea unei povesti sau a unei carti este o munca ce are in relatia sa timpul . Ai rabdare…si stii cum se spune : ,,Cu rabdarea treci si marea” .Iti urez succes in tot ceea ce faci si in ceea ce iti propui sa faci si sa reusesti .Abia astept sa iti citesc povestea :)

    • stefanstoica says :

      Îți mulțumesc pentru sfaturi și încurajări. Nu, motivul pentru care am scris atât, a fost pentru a crea o personalitate fiecărui personaj, să mă obișnuiesc eu cu modul lor de gândire. Însă povestea sper să fie cuprinsă în patru postări. Știu că nu va fi o capodoperă sau ceva, însă va spune povestea multor tineri din zilele noastre. Nu mă grăbesc deloc, însă scriu mult ca să am de unde tăia înainte de a posta varianta finală.

  2. Alin says :

    Eu credeam ca te-a calcat masina, ca te-a batut un porumbel, ca ai calcat intr-un pufulete cu surpriza, nu ca ai dat de artistul din tine .
    Am avut si eu o perioada cand imi placea sa fac compuneri, diverse povestiri, dar acum nu mai am chef de asa ceva, cere prea mult timp si multa imaginatie .

    • stefanstoica says :

      Păi tocmai, că acum m-a lovit imaginația… și am zis că e păcat să nu o fac. Știi cum e, ca și un tren, dacă nu l-ai prins la timp, cine știe cât va trece până va veni următorul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: