Ultima postare

Acesta este unul dintre momentele de care mă tem de mult. Era inevitabil să nu se întâmple în cele din urmă. Până la urmă, nu depinde de mine. Sunt factori externi care influențează acest fapt. Dacă ar fi depins de mine, cu siguranță acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată. Însă acesta este fără doar și poate un eveniment important în viața mea. Nu știu dacă și pentru voi are aceeași importanță, dar trebuie să vă anunț faptul că acum asistați la ultima postare pe acest blog. Știu că l-am făcut recent, dar poate că a fost mai bine așa. El să fie martorul unei schimbări. Așa a fost să fie. Nu știu cât de mult vă plăcea ceea ce scriam, însă iată că totul a ajuns la final. Repet, fără voia mea!
Nu știu la ce vă gândiți voi în clipa aceasta, dar cu siguranță nu vă gândiți la ceea ce trebuie. Blogul va continua să existe, doar că EU nu voi mai activa pe el. Astăzi voi pune punct! A venit acel sfârșit de care ne temem toți. Azi am pus punct. Ceea ce am postat până acum va fi o amintire frumoasă sper!
Despre ce este vorba? Foarte simplu… astăzi, 1 iunie 2012 a fost oficial ultima zi de școală. Tocmai ce am intrat în casă, am fost la cursul festiv. 12 ani au trecut de când m-am așezat în prima bancă pe rândul de la ușă cu un coleg de la grădiniță, privind la Abecedar și la manualul de matematică de pe masă. Atunci am făcut primii pași splendidul drum al vieții de elev. Astăzi, 01 iunie 2012 acest drum a ajuns la final. Croaziera s-a încheiat, am debarcat. Astăzi în sala Universității ”George Bacovia” din Bacău, pentru ultima dată am asistat la strigarea catalogului, pentru ultima dată i-am putut numi pe nebunii din jurlul meu ”colegii mei”, pentru ultima dată am putut spune despre acei oameni minunați care citeau catalogul că sunt ”profii mei”. De mâine oficial toți vor fi foști colegi de liceu, foști profi, fostul meu liceu.
Astăzi, de ziua copilului, copilăria mea s-a încheiat. De mâine sunt un alt om. De mâine sunt un om matur. Astăzi este ultima zi a copilăriei mele. Asistați la ultima postare a unui copil. Asistați la ultima zi din viața unui copil. De mâine totul se va schimba. Va fi prima zi de adult. Prima zi în care mă voi lua la luptă cu viața egal de la egal, ca orice adult. Prima zi de experiență. Prima postare a adultului!
Am terminat clasa a XII-a. Am terminat școala. Și culmea ironiei, am încheiat semestrul cu cea mai mare medie din toată viața mea de școlar, 9,53, iar cea anuală 9,34. Pentru ultima oară mi s-a înmânat diploma de final de an. Am luat locul trei (încă mă pot lăuda, căci unui copil orice îi este permis). Ziua de astăzi a fost excepțională. Ultima zi din viața copilului.
Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut vreodată. Fie că mi-au făcut bine sau rău, ei au fost cei care au dat unicitate persoanei mele, prin acțiunile lor s-a modelat și caracterul meu. Copilăria mea se încheie aici! Va lăsa însă în urmă o multitudine de amintiri plăcute și de prietenii durabile.
Adio copilărie, adio școală. Abia după 12 ani găsesc forța să vă spun din tot adâncul sufletului VĂ IUBESC!!!

Anunțuri

3 responses to “Ultima postare”

  1. vioreld says :

    Nu vei parasi niciodata taramul fagaduintei cum nu vei parasi niciodata sentimentul de copilarie . Indiferent de varsta , in noi zace mereu un suflet in copil.TOATA VIATA SUNTEM COPII…pentru ca in primul rand …invatam . Cat traim …invatam .

  2. Pato Basil says :

    felicitari, eu astept ca peste 2 ani sa arunc „palariuta aia patrata” care are o denumire dar nu o stiu eu inca ( defapt am citit termenul pe undeva dar nu l-am retinut) sa termin cu facultatea :D cel putin cu licenta, ca am de gand sa fac si master.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: