Un nou guvern

Nu știu câți dintre voi știu, dar înainte de acest blog am mai avut câteva. Doar că tematica era diferită. Eram un entertainer al mediului online. Postările mele, puțin adaptate, ar fi putut face deliciul unui public prezent la un spectacol de stand-up comedy. Desigur, subiectul meu preferat, pe care îl dezbăteam în mod ironic, desprinzând concluzii serioase era desigur politica. Națională sau internațională. Niciodată nu am fost serios în ceea ce privește politica. Mereu criticam acest domeniu. De fapt, încă sunt de părere că doar un nebun a lua politica actuală în serios. Nu există scenă politică, există doar grupuri de interese. Dar mi-am zis că ar fi cazul să dau și o alternativă… cum ar trebui să fie o scenă politică de care să fiu mulțumit? Pentru că da… există și așa ceva. Doar că încă acest guvern nu a fost niciodată la putere până acum. Nici măcar nu a fost concretizat într-o formațiune politică. Nici nu cred că va fi în viitorul apropiat. Dar cu toate acestea, rămâne un ideal al meu, singura modalitate prin care eu să merg la vot este aceasta. Altfel nu mă prezint la urne, ori dacă o fac o să anulez votul!
Acest guvern de care vorbesc eu are legătură cu acest articol. Altfel spus, aș vrea ca țara mea patria mea să fie condusă de un guvern creștin. Nu, aici nu mă refer la creștinismul de biserică, acela instituțional. Mă refer la un creștinism aplicat. Și nu mă refer aici la acele mase de oameni care vor cu orice preț să ajungă la moaște. Mă refer la cei cărora le-au aparținut acele moaște.
Rugăciunea nu mi se pare decât un mod de comunicare cu divinitatea. Este un fel de teorie religioasă. Practica însă este cu totul alta.
Îmi place să cred că există supraoameni. Acești supraoameni nu stau în blocuri. Nu au mașini. Nu se luptă pentru bani. Acești oameni nu au nevoie decât de cele necesare supraviețuirii. Acei oameni care, deși văd o poză cu demonul uman Rasputin, o imagine cu tiranul Adolf Hitler, un criminal periculos ca Rîmaru… încă nu simt ura. Ci în mintea lor se conturează o imagine a acestora în clipa în care erau prunci și gângureau inocent spre un corp incandescent. Și îi vor iubi în continuare datorită faptului că au fost cândva inocenți.
Aceștia sunt oamenii capabili de iubire. Un guvern, un parlament format din astfel de oameni ar fi singura soluție ca această țară să înainteze. Deoarece acești oameni vor ști să ia măsuri de pedepsire a celor ce greșesc, fără însă a abuza de acest fapt. Acești oameni vor ști că toți oamenii au ceva frumos în ei… dar au fost înrăiți de faptele celorlalți. Vor da legi înțelepte… căci iubirea de oameni este singura formă de înțelepciune. Atât timp cât nu va exista un regim în care conducerea societății și iubirea de oameni să nu mai fie termeni antitetici, societatea omenească este condamnată pieirii.
Actual, societatea omenească este condusă după legi dezumanizante. Ni se întipărește în minte ideea că bunătatea, pioșenia sunt cele ce te fac slab. De fapt, cei blânzi chiar suferă, pentru că se permite acest lucru. Sper din toată inima ca într-o bună zi să putem fi conduși de lideri care să nu lupte împotriva naturii umane. Și care să fie într-adevăr superiori nouă, celor de rând. Dar nu prin cantitatea de materie moartă însușită… ci prin blândețe și dragostea pentru semeni!

Nu Îl percep pe Dumnezeu ca pe o entitate. Singura modalitate în care El poate fi perceput este IUBIREA DEZINTERESATĂ. Dacă va fi să fim conduși de oameni ai Lui nu înseamnă să fie oameni ai instituției bisericești… ci oameni ai Iubirii de Semeni!

Anunțuri

One response to “Un nou guvern”

  1. princredinta says :

    Mi-a plăcut ce ai scris.
    Uneori aș vrea să nu fie religie, ci să fim uniți doar de dragostea asta, dar cred că e imposibil.
    Felicitări pentru postare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: