Vorba lui Dostoievski

Nu cred că mai este vreun secret pentru cineva care mi-a citit măcar odată blogul că eu sunt un agnostic convins. Iar prin asta mă refer la faptul că privesc toate religiile pământului ca pe simple idei filosofice și că îmi e imposibil să cred că fericirea sau nefericirea mea depinde de vreo altă entitate în afară de mine. Am citit de mult din Biblie, atât cât am reușit și eu, am mai citit literatură creștină. Dar am citit și despre masonerie, și despre budism, și despre Wicca sau alte religii neopăgâne, chiar și despre religia lui Anton LaVey și pe toate le-am tratat cu respectul cuvenit. De identificat însă, nu m-am identificat cu niciuna. Toate, dar toate, de la creștinism la păgânism îmi par simple mituri, lipsite de orice formă de aplicabilitate, simple scorniri și baliverne. Citește mai mult…

Pace-n sine

Am avut o perioadă dominată de o vastă încărcătură emoțională. Eram copleșit de situații nu tocmai favorabile bucuriilor vieții. Am trecut prin diverse procese de conștiință, a trebuit să cuget mult asupra multor situații, eram dominat de stres.

Dar datorită clauzei prevăzute în contractul naturii umane, mi-am rezervat dreptul la egoism. Sunt un hedonist până la urmă, am nevoie de plăceri simple sau complexe pentru a simți că trăiesc. Așadar, m-am rupt de toate situațiile negative. Indiferent de greutăți, am obligația de a-mi face plăcerile, căci dacă eu nu am grijă să o fac, nimeni nu va avea.
Așadar, chillos așa cum sunt acum, am terminat aseară ”Papucii lui Mahnud” a lui Gala Galaction, asta după ce am terminat și al 4-lea sezon din seria Drama Totală, Insula Dramei Totale: Revanșa. Am așteptat cu sufletul la gură acest al 4-lea sezon, mai ales că erau noi participanți, deși mai puțini ca în seriile precedente, doar 13. La fel de nerăbdător aștept și sezonul 5, despre care se vehiculează că ar fi Heroes vs Villians.
Apoi, un somnic de vreo 4 ore, un mic dejun consistent și direct la sală, 2 grupe musculare, bineînțeles. Acum, tuns, am un sentiment extraordinar de ușurare, căci nu îmi simt bine capul decât dacă e aproape chel.
După un duș relaxant, mă întind pe pat, cu laptopul în brațe, întorc capul spre stânga spre timidul soare ce pătrunde prin fereastra larg deschisă, respir prospețimea acelui aer răcoritor, în timp ce mă relaxez în compania bunului meu prieten URSUS! Caut o comedie bună, apoi închid calculatorul și până diseară nu mai intru în casă! Diseară mă bag la un maraton de TNA Impact, apoi poate o să mă culc mai devreme! Cum să nu îmi placă viața?

Nu există viață pentru no liferi

Citeam mai devreme pe blogul lui Viorel, la una din postările în care răspunde întrebărilor primite pe mail, cum un dobitoc se apucase să îl critice că cică flirtează pe Facebook. Chiar dacă ar face asta, care e problema în definitiv?
Înțeleg că trăim într-o societate formată 95% din nătărăi, lipsiți de viață personală și foarte cinici pe deasupra, doar că nu trebuie să mă și împac cu ideea asta. Această specie de cretini, în cinismul lor, consideră că dacă ție ca persoană îți place să porți discuții despre existențialismul lui Nietzsche pe blog, dar joci GTA sau asculți BUG Mafia ești cinic. ”Cum se poate buei Viorele, tu ești poet și să dai laic la poazele la nește tipe?? Poi tu nu ști bre că agățatu e numai pentru ăștia ca Bahoi? Tu na-i bre voe să faci chesti de astea dacă ești blogăr… tu tre să fi cuminte nu să umbli cu fete…” Citește mai mult…